Aye Aye Captain!

Posted on

Ai auzit de căpitanii de echipă de la Crosul Pădurii powered by Dolce Sport? Trebuie să fi auzit, că doar sunt nişte alergători senzaţionali, dar mai ales nişte oameni excepţionali! Sunt tot unul şi unul! Sau mai degrabă unul şi unul şi una, adică…*insert drumroll*… Andrei (Gligor), Andrei (Roşu) şi Oana (Badea)!

Ţi-am zis că ştiai de ei! Poate încă nu ştiai că sunt căpitanii celor 3 echipe de la Crosul Pădurii powered by Dolce Sport. Hai să-ţi explic: fiecare din noi, alergătorii la Crosul Pădurii ediţia 2014, ne alegem o echipă din care să facem parte. Cele 3 posibilităţi? Echipa Stejar condusă de Andrei Gligor, echipa Tei condusă de Andrei Roşu şi echipa Frasin condusă de Oana Badea. Numele echipelor au fost date de speciile plantate până acum în Pădurea Copiilor, toate specii locale, nu-i aşa că-i genial?

Pe Andrei Roşu l-am cunoscut anul trecut la ediţia 2013 a Crosului. Era greu de trecut cu vederea pe scenă, la microfon, în costum de …. cică ar fi fost o pupăză (din tei)… Mi s-a părut un om cu prezenţă de spirit şi simţ al umorului, care ştia despre ce vorbea. Apoi a mai şi alergat în cursa de 10 km. Tare, nu? Ca după să aflu că Andrei este deţinătorul recordului mondial pentru 7 maratoane şi 7 ultra-maratoane alergate pe 7 continente în cea mai scurtă perioada de timp… si ăsta e doar unul din lucrurile excepţionale pe care le-a făcut şi continuă să le pună la cale! Adică… RESPECT.

Şi pe Oana tot anul trecut la Crosul Pădurii am cunoscut-o. Nici pe ea n-aş fi avut cum s-o trec cu vederea, dar m-a cucerit complet când m-a luat în primire de când am ajuns acolo şi mi-a povestit ce şi cum se întâmplă la un asemenea eveniment. Apoi a fugit repede (wow… cum aleargă!) să se asigure că se şi întâmplă tot ce mi-a povestit! Este prietenoasă, energetică şi pusă pe treabă. Ce mai, Oana e splendidă!

Pe Andrei Gligor recunosc că încă nu l-am cunoscut. Adică eu ştiu despre el, dar nu ştiu dacă el ştie despre mine 🙂 Ce ştiu? Că este un om mărinimos şi un alergător neînfricat care a terminat multe curse (mai mult sau mai puţin extreme) în ajutorul unor cauze nobile şi care plănuieşte să tot facă asta şi în continuare. Cum să nu te minunezi şi să apreciezi aşa un om? Sper că vom avea ocazia să facem cunoştinţă anul acesta!

Capitani de echipa

Fiecare căpitan are cel puţin un antrenament pregătit pentru concurenţii la Crosul Pădurii powered by Dolce Sport şi poate şi alte suprize! Eu unul de abia aştept să văd ce vor face şi să învăţ cât mai multe de la ei! Până una alta, am citit cuvintele de îndemn de la fiecare din ei aici.

Aaaah, vrei să ştii în echipa cui am ales eu să mă înscriu? Îţi spun săptămâna viitoare! Până atunci… tu în ce echipă eşti?

Veverix.

Tags: , , , , , , , , , , ,


4 thoughts on “Aye Aye Captain!

  1. Veverix wrote:

    “Aaaah, vrei să ştii în echipa cui am ales eu să mă înscriu? Îţi spun săptămâna viitoare! Până atunci… tu în ce echipă eşti?”

    Daca as fi in Cipru mi-ar place sa evoluez la Anorthosis Famagusta…dar, la Crosul Padurii 2014 sunt in echipa Oanei (Badea)! Asteptam sa va alaturati si va urez mult succes tuturor , indiferent de echipa la care optati in final sa va inscrieti! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 3 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.