Crosul Padurii 2011
m alergat pentru sănătate şi pentru natură la CROSUL PĂDURII!
Pe 29 mai, în Parcul Tineretului, a avut loc cea de-a III-a ediţie a Crosului Pădurii, organizat deViitorPlus şi Asociaţia Bucharest Running Club. Acesta a reprezentat primul antrenament de pregătire a celei de-a IV-a ediţii a Raiffeisen Bucharest International Marathon, ce va avea loc pe 9 octombrie 2011. Este al III-lea an consecutiv în care Raiffeisen Bucharest International Marathon se asociază şi cu o cauză ecologică prin parteneriatul cu ViitorPlus şi programul “Adoptă un copac!”. Şi cum Maratonul Bucureştiului include cel puţin 3 antrenamente de pregătire, s-a hotărât organizarea primului dintre acestea cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului cu tema “Crosul Pădurii”.
Obiectivul principal al Crosului Pădurii a fost de a creşte gradul de conştientizare a populaţiei cu privire la problemele pădurilor din România şi strângerea de fonduri pentru împădurirea terenurilor agricole degradate prin “Adoptă un copac!” – un proiect ViitorPlus.
Peste 400 persoane au participat la Crosul Pădurii
327 de adulţi şi 78 de copiii au alergat pentru împăduriri, familiile acestora au asistat iar 50 voluntari şi-au acordat spijinul cu scopul de a atrage atenţia asupra stării pădurilor din România şi de a stânge fonduri necesare împăduririlor în cadrul proiectului “Adoptă un copac!”, la cea de-a III-a ediţie a Crosului Pădurii, defăşurată pe 29 mai 2011, în Parcul Tineretului din Bucureşti.
405 alergători au fost prezenţi, contribuind prin donarea unei taxe de înscriere, dar şi a unei cantităţi de minim 3 kg de deşeuri de hârtie per participant în vederea reciclării. Astfel, s-au colectat 2.036 de kilograme de hârtie ce urmează a fi reciclată şi fonduri pentru plantarea a 4.000 de puieţi în cadrul proiectului “Adoptă un copac!”.
Participanţii au avut parte de un program diversificat, putând alege între cursa de 10, 3 şi 1 km, cea din urmă fiind rezervată copiilor. Au fost acordate premii primilor 3 clasaţi în fiecare cursă şi pentru fiecare categorie de vârstă.
CURSELE CROSULUI
Anul acesta Crosul Pădurii a avut 3 curse
1. Cursa 10 km
2. Cursa 3 km
3. Cursa Copiilor 1 km
CATEGORII DE VÂRSTĂ
- Copii între 6-13 ani – Cursa Copiilor
- Juniori (14-18 ani) – Cursa de 3 km ori 10 km
- Seniori (peste 18 ani – până în 45 de ani) – Cursa de 3 km ori 10 km
- Veterani (peste 45 de ani) – Cursa de 3km ori 10 km
Clasamentul final a arătat astfel:
Cursa Copiilor
Fete:Locul I: Paraschivescu Andreea
Locul II: Abdel Hamid Aliss
Locul III: Trandafirescu Maria
Băieţi: Locul I: Anghel Sebastian
Locul II: Dincă Mădălin Alex
Locul III: Dogaru George
Cursa de 3 km
Juniori băieţi:
Locul I: Manea Cosmin
Locul II: Coman Mihai
Locul III: Urian Ştefan
Seniori femei:
Locul I: Buga Florentina
Locul II: Mihai Irina
Locul III: Pascu Marilena
Seniori bărbaţi:
Locul I: Precup Florin
Locul II: Dumitrescu Alex
Locul III: Mirea Mihai
Veterani femei:
Locul I: Nica Ioana
Locul II: Ionaşcu Rodica
Locul III: Dumitrescu Georgeta
Veterani bărbaţi:
Locul I: Zidaru Costel
Locul II: Teodorescu Mircea
Locul III: Goldberger Sergiu
Cursa de 10 km
Juniori băieţi:
Locul I: Trandafir Emanuel
Locul II: Gat Alecandru
Locul III: Petrescu Vlad
Seniori femei:
Locul I: Postica Iuliana
Locul II: Willemot Amelie
Locul III: David Cornelia
Seniori bărbaţi:
Locul I: Munteanu Florin
Locul II: Bostan Adrian
Locul III: Mihai Orleanu
Veterani femei:
Locul I: Ogawa Hiroko
Locul II: Gala Anca
Locul III: Tane Petra
Veterani bărbaţi:
Locul I: Chiriac Marian
Locul II: Einarsson Tomas
Locul III: Ilie Victor
Pe parcursul Crosului şi după acesta s-au desfaşurat activităţi distractive şi educative. Copiii s-au transformat în personaje de poveste prin facepainting cu cei de la Vizoo şi au aflat lucruri noi despre mediu cu “Profesorii trăsniţi” de la Fun Science şi toţi alergătorii s-au putut răcori cu limonadă pregătită de voluntarii ViitorPlus.
FOTOGRAFII puteti vizualiza aici.
Filmul evenimentului il puteti vedea aici.
Partenerii principali ai Crosului Pădurii au fost: Coface, Kaufland Romania, News Outdoor România, Elevate şi Dor de Bucovina.