Alătură-te echipei de voluntari de la Crosul Pădurii powered by Telekom!

Posted on

Voluntari crosul Padurii 2014-1

Dacă schimbările din mediul înconjurător te deranjează și vrei să iei atitudine, dar nu știi cum, vino voluntar la un eveniment sportiv de masă cu scop caritabil, Crosul Pădurii. De ce de masă? Pentru ca la ediția trecută am avut peste 1000 de alergători, iar anul acesta ne propunem să atragem 1800 de alergători. De ce caritabil? Pentru că susține proiectul de împăduriri „Pădurea copiilor”, care își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou născut din România, pe terenurile degradate din sudul țării.

În 2015, Crosul Pădurii powered by Telekom se reîntoarce cu forțe noi, mai bogat și… mai vesel. Sub sloganul „Aleargă și zâmbește!”, anul acesta ne vedem cu voie bună pe 28 martie, în Parcul Tineretului.

Avem pregătite pentru tine numeroase roluri, fiecare la fel de important pentru buna desfășurare a evenimentului. Vom avea nevoie de implicarea ta pentru:

  • realizarea și distribuirea kit-urilor;
  • înscrierea participanților;
  • marcarea traseului;
  • ajutor la start și la finish (înmânarea medaliilor, oferirea premiilor etc.);
  • încurajarea alergătorilor (cheering);
  • arbitrii traseu;
  • refresh point;
  • reciclare;
  • logistică;
  • îndrumarea participanților;
  • garderobă.

În funcție de rolul tău, va fi nevoie de tine pe 21, 27 și/sau 28 martie 2015, așa că salvează datele în agendă! Pentru că pe parcursul pregătirii evenimentului pot apărea anumite nevoi și situații neprevăzute, există posibilitatea de a fi realocat acolo unde va fi nevoie mai mare de ajutorul tău.

De ce să te implici?

Pentru că vei avea parte de o experiență unică (niciun eveniment nu seamăna cu altul) unde vei cunoaște oameni noi și vei face parte din echipa de organizare a unui eveniment sportiv de masă, cu oameni entuziaști și dedicați. Dar, cel mai important, vei ajuta natura prin susținerea proiectului de împăduriri „Pădurea copiilor”.

Sună bine, nu? Iată care sunt pașii:

  • Completează acest formular pentru înscriere până pe 3 martie 2015;
  • În perioada 7-15 martie vor fi organizate două întâlniri pentru prezentarea evenimentului și a rolurilor;
  • Pe 21 martie vom avea o sedința tehnică generală, moment în care se vor cunoaște și echipele;
  • Pe 27 martie vom oferi kiturile alergătorilor;
  • Pe 28 martie ne vedem în Parcul Tineretului cu zambetul pe buze.

Atât de simplu este! Te așteptăm în echipa de voluntari de la Crosul Pădurii!

Pentru mai multe informații, te rugăm să o contactezi pe Adina Gorneanu – coordonator voluntari

– telefon: 0733.456.878

– mail: adina.gorneanu@viitorplus.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.