Cum îți schimbă starea de spirit proba de stat în iarbă

Posted on

După agitația sezonului de vacanță, birourile vor fi din nou pline și inbox-urile vor geme de e-mailuri. Ca să faci față stresului mai bine, ia-ți un moment de respiro după luna septembrie și înscrie-te la o activitate relaxantă! Proba de stat în iarbă de la Crosul Pădurii Copiilor te ajută să lași grijile deoparte și să te conectezi cu natura, dar și cu tine însuți. Fie că alegi să te refaci după alergare sau vii doar pentru o experiența reconfortantă, vei pleca acasă cu bateriile încărcate.

Proba de stat în iarbă are două categorii. Cea de familie durează 30 de minute și presupune renunțarea la orice fel de gadget-uri în favoarea comunicării cu cei dragi sau cu oameni veniți să se bucure de natură ca și tine. Și bineînțeles, va trebui să rămâi așezat pe locul ales. Suntem siguri ca ai observat deja senzația de plăcere pe care o simți când te plimbi desculț pe iarbă. Ei bine, 30 de minute petrecute pe iarbă te vor ajuta să-ți echilibrezi corpul și să te bucuri de energia binefăcătoare a pământului, în timp ce comunicarea cu alți oameni, neîntreruptă de sunatul telefonului sau de notificările de pe rețelele de socializare va întregi experiența ta de relaxare și reechilibrare.

Dacă ești pasionat de meditație sau ești interesat să încerci, proba de stat în iarbă pentru avansați oferă o oră ghidată de un maestru și însoțită de muzică reconfortantă. În timpul acesteia vei încerca mișcări care vor detensiona mușchii și tehnici de respirație care vor disipa stresul. Vei alunga senzațiile de disconfort din corpul tău și mai ales, pe cele din mintea ta. Te vei îndrepta către casă cu o mină luminoasă, cu o atitudine pozitivă și vei transmite o stare bună celor pe care îi vei întâlni. Și cine știe, poate vei găsi soluții și la niște probleme la care cauți răspuns demult, dacă reușești să te distanțezi puțin de ele.

Vino și încearcă beneficiile acestei probe inedite la Crosul Pădurii Copiilor, care se desfășoară în weekend-ul 7-8 octombrie în București și pe 30 septembrie și 1 octombrie în Ploiești!

Tags: , , , , , , , , , ,


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.