Te invităm la Crosul Pădurii – Dolce Sport

Posted on

 Crosul Padurii - Dolce Sport - 1ViitorPlus are plăcerea de a vă anunța că ediția de anul acesta a Crosului  Pădurii va fi pusă în mișcare de Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, care devine sponsorul principal al evenimentului.

 Invităm toți iubitorii de alergare și mișcare în aer liber, pe 8 iunie, în preajma Zilei Internaționale a Mediului, să susțină creșterea suprafețelor împădurite din sudul țării. Evenimentul Crosul Pădurii – Dolce Sport este dedicat promovării sportului de masă și strângerii de fonduri pentru campania Pădurea Copiilor a asociației ViitorPlus.

Crosul își propune să atragă la start atât alergători începători, cât și unii cu experiență, numitorul comun fiind dorința de a trăi sănătos și a susține plantarea câte unui puiet pentru fiecare nou-născut din România, propusă de campania Pădurea Copiilor. Campania Pădurea Copiilor face parte din programul “Adoptă un copac!” și a fost lansată în a doua jumătate a anului 2011. Până acum, Pădurea Copiilor a fost cauza de mediu la 5 evenimente de alergare și a  atras susținerea a 4.400 de alergători, datorită cărora a fost împădurită o suprafață echivalentă cu 4 terenuri de fotbal.

“Sub umbrela amplei campanii Mișcarea face bine, lansată în urmă cu 3 ani, Dolce Sport susține și Crosul Pădurii – Dolce Sport. O viață sănătoasă înseamnă nu numai să facem mișcare, sport, dar să și respirăm aer curat, să ne desfasurăm activitățile într-un mediu înconjurător mai sănătos. Am decis, astfel, să ne implicăm în acest proiect și, la rândul nostru, să ne implicăm tot mai activ în ocrotirea mediului în care trăim. Este esențial să salvăm zonele neîmpădurite sau defrișate din țara noastră pentru a trăi o viață mai sănătoasă, noi și generațiile care ne vor urma “, a declarat Vlad Enăchescu, Director general Dolce Sport.

Vă reamintim că în 2013, Crosul Pădurii aniversează 5 ani și se anunță a fi o ediție  inedită: alergarea va fi una de seară, iar participanții sunt încurajați să-și creeze propria costumaţie, cea mai ieșită din comun urmând a fi premiată la final. De asemenea, concurenții își vor alege o echipă în care să alerge, în funcție de preferințele pentru o anumită specie de arbori sau pentru unul dintre alergătorii de anduranță, cu experiență, care vor fi căpitani de echipa: echipa Frasin este condusă de Gabriel Solomon, echipa Stejar este condusă de Adrian Ber, iar echipa Tei este condusă de Andrei Roșu. La sfârșitul probelor, va ieși câțtigătoare echipa  ai cărei membri aleargă cei mai mulți kilometri cumulați.

Crosul Pădurii – Dolce Sport va cuprinde cele 3 probe consacrate: Mini-maraton de 10 km, Cursa Populară de 3 km şi Cursa Copiilor de 1 km.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.