21

Posted on

Ronț, rooonț … Stai un pic că tocmai îmi terminam ghindele de dimineață. Ronț, ronț, ronț. Înainte de toate să mă prezint, poate m-ai uitat de când n-am mai vorbit: Veverix aici, mascota Crosul Pădurii și ViitorPlus. Da, cei cu Pădurea copiilor. Dar azi nu mă ocup de împăduriri, azi am dat pădurea pe asfalt.

În mod normal nu aș face asta, dar … Am auzit de la prietenii mei alergători despre Semimaratonul Internațional București. Și deși se știe că semenii mei sunt foarte rapizi, mi-am luat-o în cap să demonstrez că putem fi și rezistenți :). Am trecut cu bine linia de finish la Crosul Pădurii powered by Dolce Sport, trebuie să pot să o fac și pe asta! Bineînțeles, tot cu pădurea în minte, nu cred că aș putea alerga dacă n-aș face-o pentru Pădurea copiilor.

Gata, să nu mai lungim vorba, că îmi face semn șefa, Teodora. Cică trebuie să ne grăbim către start. Ca o albinuță, hărnicuță cum e ea, e deja acolo.

Uuu, și ziceam că nu o să am emoții. Că m-am antrenat, ba la plantări, ba la Crosul Pădurii.  Că sunt pregătit. De la 3 km sar la 21. Dar parcă poți să nu ai emoții, când ești într-o companie așa selectă. În jurul meu toți alergători numai unul și unul. Echipați, energizați. Dar ce sunt eu, veverițoi sau ce?

Furnicături în lăbuțe, 3, 2, 1 și simt doar hotărârea că trebuie să alerg. Nu e simplu, nu e simplu, dar toată lumea în jur mă încurajează. “Veverițo!”, “Veverix!”, “Hai veverița!” “Hai veverițo cu mine”, îmi zice o fată hotarâtă să mă ia sub aripa ei ocrotitoare. “Vin, vin! Sunt chiar în spatele tău!”, îngân eu, mai mult sufocat de emoție. “Veverițo, dacă nu mai poți …” aud pe cineva în jurul meu care nu mai apucă să termine. Sau poate nici măcar nu vreau eu să aud urmarea.

Cum să nu pot? După doar câțiva kilometri? Mai ales când emoțille s-au mai dus și s-a așternut acea serenitate a alergării de care îmi tot povesteau prietenii alergători de distanțe lungi. Acum când mă simt din ce în ce mai bine, când zâmbesc la spectatori, iar ei mă răsplătesc cu urale. Și eu care credeam că o să am nevoie de ghinde. Dar se pare că energia are multe izvoare.

Și ce să vezi … Inițial alergătorii care nu prea m-au luat în serios (auzi dom’le, cine a mai auzit veveriță de cursă lungă ?!?), acuma mai-mai că m-ar include în casta lor: “Aleargă bine veverițoiul”, “Aleargă, aleargă!”, “Auzi, veverițo, dar tu cât vrei să scoți?” “Sub două ore!” îmi flutur eu codița mândru și fericit.

Cum? Au trecut deja 7km? Păi fluturări de mână și lăbuță, zâmbete, urale, tobe … Acolo nu m-am putut abține – m-am oprit și eu la tobele alea și am bătut mai ceva ca la două ghinde.

Veverix la Semimaratonul BucurestiuluiÎncă 7km. Ooo, colegii mei de la ViitorPlus. Sar în sus și își agită pancartele. Le sar și eu în brațe. “Ești OK? Ești OK, Veverix?” Normal că sunt, parcă nu m-ați cunoaște! N-oi mai fi fost eu la un maraton de alergare, dar am fost la unul de plantare. Și numai la unu?!? Eu v-am sărit în brațe de fericire, nu de epuizare. Ei, ia să vedeți cum îmi flutură codița în vânt …

Nici dealul nu mă oprește, mai ales că sus am parte de alte urale. Dealul de la Victoriei, care e plin de alergători și spectatori pestriți, de zici că e carnaval.

Încă un pic și uite în zare și pacerii de 1:45.

– Păi ziceai două ore veverițo, nu 1h45?

– Ce să fac dacă în pădure nu am ceas? Alerg și eu așa de plăcere, fără ceas.

– Auzi, da’ de unde ai atâta energie? îmi zice altul.

– De la ghinde, răspund eu vesel.

– Și unde le-ai ascuns?

– În codiță, nu vezi ce mare și stufoasă e?

– Auzi, da’ las-o și tu mai moale că ne faci de râs.

– Hai mă, că nu mă face veverița aia pe mine, trage aer în piept alt alergător hotărât să dea tot ce poate.

Veverix la Semimaratonul BucurestiuluiEu deja chicotesc în sinea mea. Mi-am atins scopul. Codița mea e motiv de impuls. Parcă nici  baloanele pacer-ilor, de care trec cu vreun kilometru înainte de final, nu au același efect energizant.

– Bravo, Veverix! Du-te înainte, strigă pacerii. Arată-le tu cum se aleargă!

Prind aripi.

– Bravo, veverițo! Nu credeam că o să termini, îmi strigă un alergător pe care îl depășesc cu câteva sute de metri înainte de final.

Se vede poarta de finish. Codița, probabil de oboseală, mi se pleoștise săraca. O iau în brațe și mă arunc înainte.

– Hai! Hai! strigă un alergător de lângă mine.

– Bravo! Bravo! Hai, Veverix! strigă și colegii de la ViitorPlus.

Veverix la Semimaratonul BucurestiuluiCronometrul indică aproape 1h45m. Trebuie să ajung. Trebuie! Calc pe covor. Fix 1h45m. Ufff, ce bine. Îmi trag sufletul și strig: “Dau o pădure pentru o ghindă!” Normal, glumesc, dar niște apă nu mi-ar strica. N-am apucat să beau decât două pahare pe drum.

Nu apuc bine să îmi termin gândul și să îmi primesc medalia, pentru că apare o echipă de televiziune. Ooo, primul meu interviu de alergător. După care poze, multe poze.

“Veverix, ești tare! Nu faci o poză și cu mine?” “Desigur!”, răspund eu vesel, brusc împrospătat. Apa poate să mai aștepte. “Și cu mine!”, “Și cu mine!” aud de peste tot.

Și eu care credeam că emoțiile s-au terminat.

Copiii îmi sar în brațe, iar domnișoarele frumoase mă îmbrățișează. Pe toți îi răsplătesc cum știu eu mai bine – cu zâmbete. Fac poze cu învingătorii, cu cei de la RoClub Maraton și chiar urc pe scenă pentru a fi premiat.

Acum când scriu aceste rânduri sunt din nou în mijlocul pădurii și mă bucur de frumusețea și liniștea ei. Acea liniște tangibilă în oraș am găsit-o doar prin alergare. Și voi mai alerga în căutarea ei, de ce nu? Dar pădurea este casa mea și nu se compara cu nimic altceva. Sigur voi mai alerga pentru apărarea ei!

Semimaratonul de duminică nu mai e acum decât amintirea unei sărbători, la care mă bucur că am fost prezent. Și dacă eu am răspuns provocării, ce zici și tu de provocarea mea – un maraton de plantare (în campania de toamnă 2014). 42, pentru că ăsta pare a fi răspunsul la toate, de puieți. Te bagi?

Veverix.

 

PS1 Dacă ai poze cu mine de la Semimaratonul Bucureștiului te rog să le postezi pe pagina de Facebook Pădurea copiilor. Vulpea, invidioasă, nu mă crede.

PS2 L-am rugat și pe omul din pielea lui Veverix să zică câteva cuvinte 😉

”Bună, eu sunt cel care l-a ajutat pe Veverix să își ducă visul 21km mai departe. În primul rând, ca să răspund multidinii de întrebări de pe traseu: Da, a fost foarte cald în pielea lui Veverix, dar ăsta a fost probabil cel mai mic deficient. Însă ca orice experiență inedită, a fost frumoasă. Și în plus, Veverix e atât de iubit, cum ar putea să nu-ți placă să fii în pielea lui?”

Tags: , , , , , , , ,


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + 17 =

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.